Simona Halep (2 WTA, 28 de ani) a vorbit despre viitorul său după ce va renunța la cariera sportivă și recunoaște că și-ar dori să aibă mai mulți copii.
„Îmi doresc ceea ce mi se întâmplă acum, ceea ce am acum, o liniște sufletească, o bucurie interioară și oameni frumoși alături de mine, cu care petrec mult timp, care mă ajută să mă simt bine și mă protejează.
Sigur că mă văd cu copii, ziua aceea cu siguranță va fi, îmi doresc o familie fericită și destul de mulți copii”, a spus Simona Halep la Antena Stars.
„Simona are 28 de ani și nu va juca până la 35 de ani. Se va concentra pe viața de familie peste 3-4 ani” – Darren Cahill, antrenorul Simonei
Până să renunțe la tenis, Simona Halep va trebui să se pregăteawscă intens pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde va reprezenta România.
Simona Halep nu stă degeaba nici când vine să se odihnească în România. Ea a fost miercuri în Palatul Parlamentului pentru a le cere politicienilor bani pentru federațiile sportive din România.
„Este ceva important pentru sportul românesc. Nu am venit aici pentru mine, am venit pentru noua generație care are neovie de infrastructură. Avem nevoie de o sală unde să joace echipa de Fed Cup. Fac apel pentru această cauză. Consider că tenisul românesc are nevoie de ajutor. Trebuie să se construiască un sistem pentru noile generații. Este mare nevoie”, a spus Simona Halep.
Halep se va pregăti în România pentru luna februarie, când va avea mai multe turnee importante în zona Golfului. Dubai Duty Free Tennis Championships e prima competiție la care va participa Simona după eliminarea de la Australian Open, în perioada 17-22 februarie, turneu pe care l-a și câștigat în 2015.
Imediat urmează Qatar Total Open, turneu câștigat de Simona în 2014. Românca a pierdut însă finala din 2019 în fața lui Elise Mertens, scor 6-3, 4-6, 3-6. La începutul lunii martie începe Indian Wells.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER